Biodiversitate

tipareste trimite pe mail

 Descriere

Detalii

Autor: ARPM Galaţi,
Adăugat: 2011-02-17 13:00:01
Ultima actualizare: 2014-02-03 14:44:30

Biodiversitatea este natura în toate formele sale, constituită din toate organismele vii, de care depinde viaţa noastră, a oamenilor.

Omul face parte din biodiversitate fiind inclus în diversitatea de specii existente. Pe lângă diversitatea speciilor, biodiversitatea include de asemenea diversitatea genetică (a genelor unei specii). Totodată speciile de plante şi animale interacţionează între ele, în cadrul unor ecosisteme care se pot forma de la nivel micro, cum este cel al unui trunchi de arbore mort, ce reprezintă un adevărat paradis pentru muşchi, licheni şi mii de insecte, până la o întreagă pădure, un râu, o mlaştină, un munte sau chiar până la nivelul întregii biosfere. Diversitatea ecosistemică reprezintă a treia componentă a biodiversităţii.

Prin activitatea pe care oamenii au avut-o de-a lungul timpului s-a adăugat o nouă componentă a biodiversităţii, cea a diversităţii etno-culturale, ce se referă atât la cunoştinţele şi practicile tradiţionale ce şi-au pus amprenta asupra multora dintre peisaje, cât şi a diversităţii etnice şi lingvistice.

Biodiversitatea, această extraordinară varietate de ecosisteme, specii si gene care ne înconjoară, nu este doar importantă în sine, ci si oferă societătii o gamă largă de bunuri şi servicii ecosistemice fără de care nu am putea trăi, precum hrana, apa dulce, lemn, combustibil, polenizarea recoltelor, protecţia împotriva inundatiilor, reglarea echilibrului pedo-climatic etc. De asemenea, multe dintre speciile de plante şi animale sunt utile unor scopuri medicale.

Pe lângă toate acestea biodiversitatea este o sursă de relaxare şi inspiraţie culturală şi spirituală ce îmbunătăţeşte  calitatea vieţii noastre.

Biodiversitatea se află însă într-o situatie de criză. În Europa, aproape un sfert din speciile sălbatice sunt acum amenintate cu disparitia, iar majoritatea ecosistemelor sunt degradate într-o asemenea măsură, încât nu îsi mai pot oferi serviciile valoroase. Această degradare înseamnă pierderi sociale si economice uriase. Principalele resorturi ale pierderii biodiversitătii, cum ar fi modificarea habitatelor, supraexploatarea resurselor naturale, introducerea si răspândirea speciilor alogene invazive si schimbările climatice, au câstigat teren, estompând efectele pozitive ale actiunilor menite să stăvilească pierderea biodiversitătii.

Dezvoltarea sistemului socio-economic se face pe baza a trei piloni importanţi: capitalul natural (biodiversitatea), capitalul financiar şi capitalul uman. De aceea, conservarea biodiversităţii nu reprezintă un moft sau un lux, ci o necesitate pentru asigurarea dezvoltării şi bunăstării societăţii umane, în echilibrul cu mediul necesar traiului său şi al menţinerii vieţii planetei.


X

Clic aici pentru a închide harta



Alegeți un județ de pe hartă pentru a fi redirecționat spre autoritatea locală.